Scufudat în întunericul nopţii,
În fumul des al morţii;
În ceaţa deasă a zilei,
Ultimul pas al milei,
Scăparea din ciclul vietii
Urlă-n linistea diminetii;
Ah!De ce Doamne,
Durerea nu doarme?
Cerul fiind tot timul negru,
Stelele mereu reci ca fieru;
Natura de mult moartă,uscată,
Prezenta ei nefiind simpţită.
Eu,în ploaia rece a destinului,
Gânditor,in balta timpului;
Mă îndrept spre capăt singur,
Cunoscându-mi soarta,înclinul.
Citindu-mi cartea vieţii mele,
Puţine randuri,mă pierd între ele;
Sentimente pierdute,nesimpţite,
Sub greutatea timpului strivite.
Acestor ganduri am cazut voluntar
Cu un gust puternic de amar,
Plec spre tărâmul de apoi
Cu un gând spre voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu